Category: Classic Rock

Ei Bine, DA! - Doru Stănculescu - De-Alaltăieri Și Până Ieri Vol. II (CD, Album)

Classic Rock9 Comments

9 Comments

  1. În contribuie din plin la producerea primului disc full-length (intitulat De-alaltăieri și până ieri - Vol. I) al colegului său de generație Doru Stănculescu, realizând părțile de chitară, clape, tobe, percuții, mixajele și înregistrările muzicale. De altfel, în această perioadă susține câteva concerte alături de Doru.
  2. Odată, un fermier a cumpărat un cal foarte frumos. Au venit vecinii și au început să-l laude. - Uite ce cal frumos ai cumpărat. Ești un fermier norocos, spuneau ei. - Nu am nici noroc nici ghinion. Niciodată nu e nici bine nici rău, le răspunse atunci fermierul. Peste câteva zile, calul său se dezlegă.
  3. Cel numit Pactul Ribentrop-Molotov nefiind nici în ziua de azi desființat, deși s-a dovedit a fi unul criminal! Între iunie și iunie , de basarabeni și bucovineni au fost.
  4. Doru Stănculesu îşi cere scuze celor care au achiziţionat bilete, banii vor fi restituiţi în totalitate. Lansarea dublului album „Doru Stănculescu - de alaltăieri şi până ieri vol I şi II” (producţia muzicală - Dan Andrei Aldea) este programată pentru începutul anului viitor.
  5. În climatul politic de la noi din țară, unde cei doi mari coloși politici tind să acapareze tot, se uită de cei mai mici cu resurse și eletorat mai redus. Pentru a contracara postura de formațiuni mai mici ce adesea vorbesc de unii singuri și nimeni nu prea îi ascultă, câteva formațiuni de la noi din județ au luat o.
  6. Doru Stănculescu a fost arestat şi în timpul Revoluţiei din , când, în noaptea de 21 spre 22 a fost închis la Jilava. Artistul spune că, ieri, alături de el au mai fost duşi la secţie alţi doi tineri, care îl ajutaseră să desfăşoare bannerul pe care îl adusese. "Mai erau încă doi băieţi, săltaţi odată cu mine.
  7. Doru Stănculescu (n iunie , București) este un cântăreț și instrumentist român de muzică folk.A debutat în anul cu melodia „Ion Crâșmaru”, pe versuri de Octavian Goga.A realizat muzica pentru filmul Porțile albastre ale orașului (, regia Mircea Mureșan).Primul material discografic al artistului este un disc single editat în anul de casa de discuri.
  8. Aug 10,  · Până când Dumnezeu S-a milostivit de ea. La cei 40 de ani ai ei a rămas însărcinată. Cred că-și dai seama de bucuria noastră. Cu toți îi purtam de grijă, ca și cum ar fi fost ceva de preț. Eram atenți să nu tușească, să nu strănute, să nu coboare singură scările. Luam aminte la ce mănâncă o feream până și de ploaie.
  9. În momentul în care un autor îşi permite să îşi denumească romanul Amintiri din restul vieţii mele, automat impune cititorului scindarea întregii lui existenţe în cel puţin două perioade, dintre care doar una este astfel menţionată în presupusa carte.Mărculescu, pe de altă parte, introduce în opera sa două planuri interioare ale existenţei, neomogene până la cel mai mic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>